Ferma Dacilor a rămas branșată la o sursă prevăzută pentru o putere de consum mică și nu a făcut investiția pe care i-a propus-o operatorul de distribuție DEER pentru racordarea pensiunii la un punct de transformare, a declarat președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la B1 TV.
George Niculescu a afirmat că a existat o sesizare în privința fluctuațiilor de tensiune.
„Așa este, a fost primită o sesizare din partea unui reprezentant al acestei societăți. O doamnă a făcut o adresă către Autoritatea de Reglementare, care, într-adevăr, semnala niște în ceea ce privește nivelul de tensiune pe care energia electrică îl avea acolo. Autoritatea de Reglementare a cerut operatorului de distribuție din zonă, este vorba despre DEER, fosta Electrica Distribuție SA, să facă verificări și să vadă care este situația la punctul de consum respectiv (…) Cred că la finalul lunii mai DEER, în urma verificărilor efectuate, a concluzionat faptul că, deși acolo funcționa o pensiune, după cum știm bine cu toții, avizul tehnic de racordare era emis pentru o putere de consum mult mai mică.
E vorba despre o pompă de apă care era trecută în avizul tehnic de racordare, din cele comunicate de către operatorul de distribuție. Deci funcționa o putere instalată, un consumator mult mai mare, decât era trecut în avizul tehnic de racordar”, a precizat președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei.
Președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei a spus că operatorul de distribuție a trimis agentului economic și o soluție pentru racordarea întregii pensiuni la un punct de transformare.
„Operatorul de distribuție, din informațiile pe care le am, a trimis agentului economic și o soluție pentru racordarea întregii pensiuni la un punct de transformare, care ar fi implicat o investiție mai mare din partea consumatorului, din partea agentului economic, investiție care nu s-a făcut, rămânând, înțeleg, branșat la aceeași sursă, așa cum era trecut în avizul de racordare, repet, pentru o pompă de apă”, a adăugat acesta.
CITEȘTE ȘI: